Heading-urile (H1–H6): la ce folosesc și ce nu fac

Un heading e un element HTML - de la <h1> la <h6> - care marchează titlurile și subtitlurile unei pagini. Sunt printre cele mai simple lucruri din SEO on-page și printre cele mai des făcute greșit.

La ce folosesc, concret

Pentru cititor

Oamenii nu citesc paginile web, le scanează. Se uită la titluri, se opresc unde îi interesează, sar restul. Heading-urile sunt indicatoarele care fac scanarea posibilă.

Un text de 1.500 de cuvinte fără subtitluri e un zid. Același text, cu șase H2-uri clare, devine navigabil.

Pentru Google

Heading-urile îi comunică lui Google structura conținutului: ce e subiectul principal, ce sunt secțiunile, cum se leagă. Ajută și la extragerea fragmentelor afișate în rezultate.

Un detaliu practic: Google folosește frecvent H1-ul când rescrie titlul afișat în rezultate. Studiile de după 2021 au arătat că H1-ul e sursa cea mai comună pentru titlurile generate. Deci H1-ul contează chiar și pentru ce vede omul în pagina de rezultate.

Pentru accesibilitate

Partea de care se vorbește cel mai puțin. Cititoarele de ecran folosesc heading-urile pentru navigare - o persoană nevăzătoare poate sări din titlu în titlu ca să găsească secțiunea care o interesează. O pagină fără structură de heading-uri e, pentru ea, imposibil de parcurs eficient.

Ierarhia corectă

Regula e simplă: heading-urile descriu structura, nu mărimea textului.

• H1 - subiectul paginii. Unul singur, în practică.
• H2 - secțiunile principale.
• H3 - subsecțiuni ale unui H2.
• H4–H6 - rar necesare. Dacă ai nevoie de H5, structura e probabil prea complicată.

Nu sări niveluri. Un H4 direct după un H2 rupe ierarhia. Nu e o catastrofă pentru Google, dar încurcă cititoarele de ecran.

Câte H1 poți avea?

Tehnic, în HTML5, mai multe. Practic, unul. Google a spus explicit că mai multe H1-uri nu creează o problemă, dar un singur H1 clar comunică mai bine care e subiectul paginii.

Cea mai frecventă greșeală

Folosirea heading-urilor pentru aspect: „vreau textul ăsta mai mare, îl fac H2”. Sau invers: „H2-ul e prea mare, îl fac H4”.

Mărimea se controlează din CSS. Nivelul heading-ului spune ce loc ocupă secțiunea în structură. Cine le confundă ajunge cu pagini în care ierarhia nu are nicio legătură cu conținutul.

Verificarea rapidă: citește doar heading-urile paginii, în ordine. Dacă rezultatul e un cuprins coerent, structura e bună. Dacă e o înșiruire fără logică, nu e.

O corecție necesară

Versiunile mai vechi ale acestui articol - și multe altele din SEO-ul românesc - spuneau că un bounce rate ridicat duce la depunctarea site-ului de către Google.

Nu e adevărat. Google a confirmat explicit că nu folosește datele de bounce rate din Analytics în clasare. John Mueller a spus-o direct în 2022, iar Gary Illyes încă din 2015.

Ce e adevărat: dacă oamenii pleacă imediat pentru că nu găsesc ce căutau, ai o problemă reală - de conținut și de conversie. Doar că mecanismul nu e „Google vede bounce rate-ul și te penalizează”. E „pagina ta nu răspunde la ce a vrut omul, deci nu merită să fie în față”.

Distincția contează, pentru că duce la soluții diferite. Nu optimizezi bounce rate-ul. Faci pagina mai bună.

Cum scrii heading-uri bune

• Descriptive, nu creative. „Cât costă o campanie SEO” bate „Investiția în vizibilitate”.
• Să funcționeze scoase din context. Cineva care sare direct la secțiune trebuie să înțeleagă despre ce e.
• Cu termenii pe care îi folosesc oamenii. Un H2 formulat ca o întrebare reală are șanse mai mari să prindă un fragment în rezultate.
• Fără repetarea cuvântului-cheie în fiecare titlu. Se vede și nu ajută.
• La 200–300 de cuvinte distanță unul de altul, ca reper. Blocurile mai lungi devin greu de scanat.

Detalii și exemple în ghidul dedicat despre structură și heading-uri, iar imaginea completă a optimizării interne în SEO on-page.