SEO sau Google Ads?
Întrebarea se pune ca și cum ar fi o alegere. În practică, e o chestiune de moment și de buget.
Pe scurt
Google Ads îți aduce vizitatori de mâine dimineață și se oprește în ziua în care nu mai plătești. SEO are nevoie de luni ca să producă ceva, dar continuă să aducă vizitatori și după ce investiția scade. Dacă ai nevoie de vânzări acum, începe cu reclame. Dacă ai un orizont de un an și vrei ca dependența de buget să scadă în timp, începe cu SEO. Dacă îți permiți amândouă, le rulezi împreună: reclamele îți spun în două săptămâni ce cuvinte chiar aduc vânzări, iar SEO folosește informația aia ca să nu piardă un an pe cuvintele greșite.
Diferența care contează cu adevărat
Nu e „gratis versus plătit” - și SEO costă, doar că plătești oameni, nu clicuri. Diferența reală e ce se întâmplă când oprești.
Reclamele se opresc instantaneu: în ziua în care nu mai plătești, traficul e zero. SEO se erodează lent, în luni, pentru că pozițiile rămân o vreme. E diferența dintre a închiria și a cumpăra, cu toate avantajele și dezavantajele care vin cu fiecare.
Când alegi reclame
Google Ads e răspunsul corect în situații destul de clare:
- Ai lansat ceva acum și ai nevoie de primele vânzări ca să validezi ideea.
- Ai o promoție, un sezon sau un stoc care trebuie mișcat în câteva săptămâni.
- Vrei să testezi dacă există cerere reală, înainte să investești un an în conținut.
- Ești într-un domeniu unde pozițiile organice sunt ocupate de jucători cu care nu te poți bate încă.
Când alegi SEO
Când ai deja un flux de vânzări care îți permite să aștepți, și când costul pe clic din reclame a ajuns la un nivel care îți mănâncă marja. În multe domenii, prețul clicului a crescut an de an, iar la un moment dat reclamele devin o taxă permanentă pe care nu o mai poți renegocia.
Și când vinzi ceva ce oamenii cercetează înainte să cumpere. Acolo, o pagină bună câștigă încrederea cuiva cu luni înainte de decizie, ceva ce o reclamă nu face.
De ce merg mai bine împreună
Reclamele îți dau în două săptămâni date pe care SEO le-ar aduna într-un an: ce cuvinte aduc conversii și ce cuvinte aduc doar clicuri. Investești apoi efortul organic exact acolo unde s-a dovedit că sunt bani.
Invers, o poziție organică bună pe același cuvânt pe care licitezi îți scade dependența de licitație. Și există un efect pe care îl vezi în conturi: când brandul apare de două ori pe aceeași pagină de rezultate, o dată plătit și o dată organic, rata de clic crește pentru amândouă.
Și încă trei lucruri
- Reclamele ajută pozițiile organice?
- Nu direct - Google a confirmat în repetate rânduri că bugetul de reclame nu influențează clasarea organică. Indirect însă da: traficul din reclame aduce date despre ce funcționează, iar o pagină vizitată și distribuită are șanse mai mari să adune linkuri.
- Cu ce buget încep, dacă am puțini bani?
- Cu reclame, dar pe un set foarte restrâns de cuvinte, cele mai apropiate de cumpărare. E singurul mod de a afla repede dacă există cerere. Apoi, pe măsură ce intră vânzări, aloci treptat o parte spre SEO, ca peste un an să nu mai depinzi integral de licitație.
- Cât din buget ar trebui să meargă în fiecare?
- Nu există un procent universal, dar o regulă practică: cu cât produsul e mai cercetat înainte de cumpărare și cu cât costul pe clic e mai mare în domeniul tău, cu atât proporția spre SEO ar trebui să fie mai mare. La produse cumpărate impulsiv și cu clic ieftin, reclamele rămân motorul principal.
Le facem pe amândouă, în aceeași echipă, tocmai ca decizia să nu depindă de ce vinde mai bine agenția. Vezi ce cuprind servicii SEO pe care le facem și cum se leagă cu partea de campanii plătite.